Ultimele șase luni mi-au adus foarte multe drumuri si ocazia de a călători cu mașina. Car sharing oferă posibilitatea de a călători la distante mai mici sau mai mari cu șoferi care au locuri disponibile în mașina lor pentru traseul propus. De obicei, dacă șoferul pleacă de la Berlin la Hamburg, de exemplu, plasează un anunț si cei interesați de acest traseu pot călători cu el contra plata. Car sharing este foarte popular in SUA si in UE, iar pentru mine a fost aproape descoperirea secolului. In fiecare saptamana timp de cinci luni, am călătorit o mie de kilometri cu oameni necunoscuți, spre serviciu sau spre casa.

image

In afara de avantajul economic cert pe care il oferă acest mod de transport, car sharing mi-a oferit ocazia sa cunosc oameni din diferite medii, pe care nu as avut cum sa-i cunosc altfel. Laura, sculptează figuri de marțian pentru cele mai simandicoase torturi din Europa. Ben si chitara lui care se sprijină pe jumătate pe piciorul meu, au făcut o surpriza iubitei lor cu romanțe de dragoste. Arthur este saxofonist. Turgen este trainer pentru biserica catolica, oferind pregătire preoților care vom merge sa lucreze in diverse comunități. Pascal a ținut timp de treizeci de ani un magazin de jucării ecologice si acum preda arta jocului, învățându-i pe părinți cum sa se joace cu copiii lor.

Dupa fiecare călătorie, revin înflăcărată despre tot ceea ce poate sa devină un om. Admir pasagerii si poveștile lor, admir fiecare străin pe care il întâlnesc. Si imi dau seama cu surprindere ca admir străinii si poveștile lor de viața mai mult decât oamenii care sunt deja in viața mea si care fac parte din povestea mea.

In acest sfârșit de iarna si început de primăvara imi propun sa vad ce nu am văzut ieri – curaj, răbdare si povesti nemuritoare in ochii celor pe care ii cunosc de mult timp. Povesti care, dacă ar fi povestite intr-o mașina de oameni care nu se cunosc, ar face cu siguranța furori! Sper ca si voi veți face la fel!

(Re)Descoperire plăcuta !

Advertisements